Ghișe: CC, în cooperare cu Parchetul, face un fel de joc de-a alba-neagra cu listele permanente

Ghișe: CC, în cooperare cu Parchetul, face un fel de joc de-a alba-neagra cu listele permanente
Publicat: 14/08/2012, 23:04
Actualizat: 10/06/2014, 12:38

Senatorul PNL Ioan Ghișe a declarat, pentru MEDIAFAX, că, prin decizia luată marți de Curtea Constituțională, aceasta face, în cooperare cu Parchetul, un „joc de-a alba-neagra” cu listele permanente și se străduiește să creeze obstacole pentru împlinirea voinței populare.

Potrivit lui Ghișe, tot ceea ce în mod public a cerut Traian Băsescu, la Curtea Constituțională „se execută printr-o majoritate de cinci la patru, adică judecătorii provenind de la Băsescu, de la PDL și cu domnul de la UDMR”.

„Faptul că acum Curtea Constituțională, în cooperare cu Parchetul, face un fel de joc de-a alba-neagra cu listele permanente, electorale, actualizate, mi se pare un joc care transcede cu mult procedurii instituționale”, a spus Ghișe.

El a explicat că decizia Biroului Electoral Central din 28 iulie, cu o zi înainte de referendum, precizează după care text de lege se face raportarea la listele permanente, și anume Legea 35 din 2008 pentru alegerea Parlamentului.

„Noi ne aflăm într-o situație în care Parchetul, în colaborare cu Curtea Constituțională, se străduiește să creeze obstacole pentru împlinirea voinței liber exprimate de 7,4 milioane de cetățeni români, pentru demiterea președintelui Traian Băsescu”, a mai spus Ioan Ghișe.

Senatorul liberal a mai afirmat că atribuțiile Curții Constituționale, prevăzute în Constituție, precum și în legea de organizare și funcționare a acestei instituții, stabilesc în mod precis și explicit că are misiunea de a se observa respectarea procedurii legale privind organizarea și desfășurarea referendumului și confirmarea rezultatelor.

Curtea Constituțională a solicitat Guvernului să comunice, până la 21 august, listele electorale permanente actualizate până la data de 10 iulie.

Curtea Constituțională a admis, marți, solicitarea formulată de președintele suspendat, Traian Băsescu, de preschimbare a termenului ședinței CC la care va fi decisă validarea sau invalidarea referendumului de demitere, pentru 21 august, motivând instabilitarea politică și impactul asupra economiei.

Completarea la hotărârea Curții Constituționale (CC) din 2 august, prin care s-a precizat temeiul legal în baza căruia urma să fie stabilit numărul total al alegătorilor care trebuiau să-și exprime opțiunea la referendum, a fost făcută cu acordul majorității judecătorilor CC, a mai anunțat Curtea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Doliu în lumea politică. Toată țara îl plânge azi: A murit în cel mai dificil...
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?